
Salonul Internațional al Cercetării Științifice, Inovării și Invențiilor PRO INVENT este evenimentul prin care Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca aduce împreună cercetarea, inovația și inventica. Este locul în care ideile devin vizibile, iar rezultatele cercetării și inovării întâlnesc industria și piața emergentă.
În cadrul Salonului PRO INVENT inventatori, cercetători, antreprenori, cadre didactice și studenți își prezintă invențiile, proiectele și soluțiile tehnologice. Evenimentul susține cercetarea aplicată și creează conexiuni directe între mediul academic, mediul economic și inovatori.
Salonul PRO INVENT reunește universități, institute de cercetare și companii din România și din străinătate, la care se alătură diverse organizații și asociații, precum și persoane fizice. O secțiune dedicată studenților și tinerilor cercetători oferă oportunități reale de vizibilitate și colaborare, precum și o analiză profesională în domeniu a lucrărilor prezentate.
Salonul PRO INVENT are loc anual și include, pe lângă premii, medalii și diplome, evaluări de specialitate, conferințe, sesiuni de networking. Evenimentul contribuie la dezvoltarea culturii inovării în mediul academic, și nu numai, în sprijinul transferului de cunoștințe și tehnologii către societate.
Descoperă edițiile trecute ale Salonului PRO INVENT, programul, expozanții și condițiile de participare pe pagina oficială de internet a evenimentului: