
Fonduri structurale (SFS)
Anunțuri
Despre
Serviciul pentru Fonduri Structurale (SFS) din cadrul Universității Tehnice din Cluj‑Napoca, are rolul de a sprijini comunitatea universitară în accesarea și gestionarea fondurilor structurale și a altor forme de finanțare nerambursabilă, contribuind la dezvoltarea strategică a instituției.
Echipa SFS oferă expertiză în toate etapele unui proiect, de la identificarea oportunităților de finanțare, până la implementarea și monitorizarea proiectelor.
Misiune și obiective
Misiunea noastră este de a facilita accesul comunității academice la fondurile structurale și alte instrumente financiare nerambursabile. Prin consultanță și resurse specializate, ne propunem să promovăm dezvoltarea instituțională și să sprijinim inițiativele care contribuie la progresul regional și la inovare sustenabilă.
Valorile noastre includ transparența, colaborarea și inovația. Ne angajăm să oferim servicii de înaltă calitate și să construim parteneriate solide în comunitatea academică. Credem că prin sprijinul reciproc și prin promovarea ideilor originale, putem atinge obiectivele dorite și puteam contribui la dezvoltarea durabilă.
Relații de subordonare și colaborare
Serviciul Fonduri Structurale se află în subordinea Prorectoratului pentru Management Universitar și Relația cu Mediul Socio-Economic. Membrii acestuia au o relație de subordonare directă față de Șeful Serviciului, în cadrul structurii instituționale a Universității Tehnice din Cluj-Napoca.
În cadrul UTCN, atât șeful serviciului, cât și întreaga echipă colaborează activ cu comunitatea academică, oferind suport concret pentru accesarea și implementarea proiectelor finanțate din fonduri structurale și alte instrumente financiare nerambursabile. Activitatea lor se desfășoară în concordanță cu metodologia aprobată de către Senatul Universitar și implică o colaborare permanentă cu managerii de proiect, personalul de specialitate din direcții, servicii și birouri, precum și cu cadrele didactice implicate.
Serviciul Fonduri Structurale are și rolul de interfață instituțională între UTCN și autoritățile de coordonare, monitorizare și gestiune ale fondurilor structurale și ale celorlalte forme de finanțare nerambursabilă. Prin această funcție, serviciul contribuie esențial la buna implementare a proiectelor și la respectarea cadrului legal și administrativ aplicabil.
Totodată, serviciul colaborează activ cu entități și organizații naționale și internaționale implicate în domeniul fondurilor structurale. Prin aceste parteneriate, contribuie la crearea condițiilor necesare realizării și dezvoltării proiectelor strategice ale UTCN, în conformitate cu Planul Strategic al universității.
Servicii
Identificare surse finanțare
Echipa noastră identifică și diseminează la nivel de instituție informațiile privind posibilele surse de finanțare de interes pentru comunitatea academică.
Suport Tehnico-Financiar
Acordăm suport tehnico-financiar membrilor comunității academice în toate etapele unui proiect, prin:
asistență în elaborarea expresiilor de interes,
furnizarea de asistență de specialitate pentru elaborarea documentațiilor specifice,
monitorizarea progresului proiectelor,
informarea conducerii asupra riscurilor și problemelor apărute.
Relaționare cu autoritățile
Echipa SFS colaborează cu autoritățile responsabile de coordonarea, gestionarea și monitorizarea fondurilor structurale și a instrumentelor financiare nerambursabile.
Dezvoltarea de parteneriate
Prin proiectele de la nivelul SFS, se contribuie la dezvoltarea unor rețele parteneriale în acord cu Planul Strategic al universității tehnice din Cluj-Napoca.
Documente utile
Inițierea unui proiect (etape)
- 1
Completarea Expresiei de interes
Persoana responsabilă din cadrul UTCN completează Expresia de interes.
- 2
Analiza SFS
Serviciul Fonduri Structurale (SFS) analizează documentul și poate solicita completări sau modificări.
- 3
Evaluarea Comisiei Tehnice (Comisia Tehnică analizează Expresia de interes și întocmește):
Raport privind analiza de oportunitate a Expresiei de interes. Pentru avizare favorabilă este necesar un punctaj de minimum 70 de puncte.
- 4
Decizia finală
SFS transmite documentația și raportul către conducerea UTCN.
Conducerea stabilește rezoluția finală privind depunerea sau nedepunerea proiectului.
Proceduri
Procedura operațională de selecție a partenerilor din sectorul privat în vederea depunerii unei cereri de finanțare
Metodologia privind decontarea parțială a utilităților la nivelul UTCN
Proiecte
Serviciul Fonduri Structurale gestionează și sprijină implementarea proiectelor finanțate prin diverse programe și instrumente de finanțare nerambursabilă. Selectați programul de interes pentru a consulta proiectele implementate în cadrul acestuia.
Situații proiecte
În această secțiune sunt disponibile documente centralizatoare privind portofoliul de proiecte al Universității Tehnice din Cluj-Napoca, actualizate periodic.
Finalizate (până la 31.12.2025)
În derulare
Echipa

Șef serviciu
Alexandru LAZAREC
Detalii de contact
Adresă: Str. George Barițiu, nr.4-6. Hub BT, et.2, sala 7
Telefon: in curs de actualizare

Administrator patrimoniu
Gabriela-Victoria UNGUREAN
Detalii de contact
Adresă: Str. Constantin Daicoviciu, nr. 15, sala E02
Telefon: +40 264 202 837, int. 2837

Administrator patrimoniu
Simona CÂMPEAN
Detalii de contact
Adresă: Str. Constantin Daicoviciu, nr. 15, sala E22
Telefon: +40 264 202 324, int. 2324
E-mail: Simona.Campean@staff.utcluj.ro

Administrator financiar
Corina-Andreia INOAN
Detalii de contact
Adresă: Str. Constantin Daicoviciu, nr. 15, sala E22
Telefon: +40 264 202 836, int. 2836
E-mail: Corina.Inoan@staff.utcluj.ro

Administrator financiar
Mălina-Paula TEGLAȘ
Detalii de contact
Adresă: Str. Constantin Daicoviciu, nr. 15, sala E22
Telefon: +40 264 202 529, int. 2529
E-mail: Malina.Teglas@staff.utcluj.ro

Administrator patrimoniu
Cristina DOMINIC
Detalii de contact
Adresă: Str. George Barițiu, nr.4-6. Hub BT, et.2, sala 7
Telefon: in curs de actualizare
E-mail: Cristina.Dominic@staff.utcluj.ro

Administrator patrimoniu
Daviana LĂPUȘAN
Detalii de contact
Adresă: Str. Constantin Daicoviciu, nr. 15, sala E22
Telefon: +40 264 202 529, int. 2529
E-mail: Daviana.Lapusan@staff.utcluj.ro

Administrator financiar
Laura Roxana BODEA
Detalii de contact
Adresă: Str. George Barițiu, nr.4-6. Hub BT, et.2, sala 7
Telefon: in curs de actualizare
E-mail: Laura.Bodea@staff.utcluj.ro

Referent
Adriana-Maria CERVINSCHI
Detalii de contact
Adresă: Str. George Barițiu, nr.4-6. Hub BT, et.2, sala 7
Telefon: in curs de actualizare

Referent
Ligia COSMA
Detalii de contact
Adresă: Str. Constantin Daicoviciu, nr. 15, sala E22
Telefon: +40 264 202 529, int. 2529
E-mail: Ligia.Cosma@staff.utcluj.ro
Contact
Adresă: Str. George Barițiu, Nr. 4-6, Hub BT, Et. 2, Sala 7
Telefon: +40 264 202 529, int. 2529




