Un secol de învățământ tehnic

Povestea Universității Tehnice din Cluj-Napoca a început în anul 1920. Atunci s-au deschis la Cluj Școala Superioară Industrială și Școala de Conductori de Lucrări Publice. A fost primul pas în construirea învățământului tehnic superior românesc în Transilvania.
Decizia a venit într-un moment-cheie. După Marea Unire de la 1 decembrie 1918, Consiliul Dirigent al Transilvaniei propune înființarea unei școli tehnice superioare moderne. Modelul ales a fost Technikum-ul german din Mittweida, Saxonia. Noua instituție a înlocuit școala medie tehnică fondată în 1884, în perioada austro-ungară.
De atunci și până la 2020, instituția a trecut prin reforme, reorganizări și extinderi, păstrând constant o idee simplă: rigoarea tehnică schimbă lumea, pas cu pas.

• Start: 1 februarie 1920

• Loc simbolic: str. George Barițiu nr. 26–28

• Identitatea inițială: Școala Superioară Industrială

Totul a pornit dintr-o nevoie concretă: specialiști tehnici pentru o economie care se moderniza. La 1 februarie 1920 se deschide, la Cluj, Școala Superioară Industrială, considerată începutul învățământului tehnic superior românesc în oraș.
Cursurile au început în clădirea de pe strada George Barițiu nr. 26–28. Astăzi, aici funcționează facultățile cu profil electric ale UTCN.
Deschiderea Școlii Superioare Industriale coincide cu inaugurarea universității românești din Cluj, Universitatea Daciei Superioare, cunoscută astăzi ca Universitatea Babeș-Bolyai. A fost un moment fondator pentru educația superioară românească în Transilvania.
Încă de la început, școala a impus standarde clare. Candidații trebuiau să aibă între 14 și 16 ani și să fi absolvit minimum patru clase de liceu. Examenul de admitere includea algebra, geometria, limba română și desenul tehnic.
Programul de studiu dura patru ani. În fiecare săptămână, studenții parcurgeau 30 de ore de teorie și 14 ore de practică în atelier. Accentul pe aplicații concrete a devenit rapid o marcă a școlii tehnice clujene.

În 1922, instituția se reorganizează ca Școala de Conductori Tehnici, cu profil electromecanic. Termenul de „conductor” desemna atunci un supraveghetor tehnic, responsabil de coordonarea echipelor de muncitori.
Școala era unică în România Mare. Era singura instituție cu profil electromecanic de acest tip. Studiile se desfășurau pe două linii, în limba română și în limba maghiară. Absolvenții puteau continua studiile la școlile politehnice din București, Timișoara sau Iași și, după un an de practică, obțineau drept de muncă autorizat în industrie.
Instituția a fost condusă de ingineri de prestigiu ai epocii. Printre aceștia se numără Ioan Kurtos, Mihail Strugariu, Gheorghe Mihăilescu și Traian Dragoș, director timp de două decenii, între 1928 și 1948.
În perioada interbelică, școala găzduia și un muzeu industrial. Aici erau expuse mașini cu motoare cu ardere internă și externă, prezentate în ordinea evoluției lor tehnologice. A fost una dintre primele inițiative de acest tip din România.

În a doua parte a anilor ’30, statutul și programa au fost consolidate, iar în 1937 apare reorganizarea ca Școala de Subingineri Electromecanici (formulările din epocă pot varia), marcând o trecere clară spre o identitate profesională și mai puternică.
„Subinginerul” devine o etapă profesională distinctă, un semn că învățământul tehnic începe să producă nu doar absolvenți, ci profiluri recunoscute în industrie.

În octombrie 1948, după numeroase insistențe la Ministerul Învățământului Public, se aprobă înființarea Institutului de Mecanică din Cluj. Acest institut va avea o facultate, Mecanică, cu două secții, Termotehnică și Mașini de lucru și o durată a studiilor de 4 ani.

După reforma învățământului din 1948, structura formării tehnice se schimbă. La Cluj, evoluția duce la apariția unui cadru de învățământ superior tehnic, iar în 1953 este menționată transformarea în Institutul Politehnic din Cluj, răspunzând nevoilor crescânde de cadre tehnice. Dincolo de denumiri, se schimbă scara: mai multe secții, mai multă infrastructură, o relație mai directă cu industria și cu proiectele mari ale epocii.

În 1992, Institutul Politehnic devine Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN). Este un moment de repoziționare într-un sistem universitar care se aliniază treptat la modele europene.

Un moment definitoriu al perioadei recente este fuziunea din 2012 cu Universitatea de Nord din Baia Mare, care a dus la formarea Centrului Universitar Nord din Baia Mare în cadrul UTCN.