Senatul Universității Tehnice din Cluj-Napoca s-a întrunit ieri, 29 octombrie 2026, în cadrul unei ședințe desfășurate simultan la Cluj-Napoca și la Baia Mare. Pe ordinea de zi s-au aflat actualizarea Biroului Electoral al UTCN, validarea membrilor în Consiliile Facultăților, validarea studenților reprezentanți în Senat și în Consiliile Facultăților, Regulamentul de organizare și funcționare al Bibliotecii, respectiv al Editurii U.T.PRESS, Norma internă privind susținerea măsurilor compensatorii în UTCN, Planul strategic privind egalitatea de gen al UTCN 2026-2029, formele finale ale acordurilor UTCN-Shandong Jiaotong University, cuantumul burselor pentru anul universitar 2026-2027, gradațiile de merit pentru personalul didactic, respectiv didactic-auxiliar începând cu 01.10.2026. În cadrul punctului “Diverse” s-au aprobat următoarele: inițierea procedurilor de înscriere a unui program de studii universitare de masterat, lichidarea programului de studii universitare de master Chimie fundamentală pentru învățământ, validare dosare abilitare, activități didactice/cercetare la alte universități, participare în comisii de îndrumare a studenților-doctoranzi de la alte universități și transformări de posturi în schema de personal a UTCN.
În cadrul ședinței au fost prezentate de către studenți Raportul privind respectarea Codului Drepturilor și Obligațiilor Studentului în UTCN 2025-2026 și Planul de măsuri pentru remedierea deficiențelor sesizate în raportul privind respectarea Codului Drepturilor și Obligațiilor Studentului în UTCN 2025-2026.
La ședință au participat membri ai Senatului universitar - cadre didactice, cercetători și reprezentanți ai studenților, precum și invitați CA. Președintele Senatului, prof. univ. dr. ing. Nicolae BURNETE și vicepreședintele Senatului, prof.dr.ing. Liviu Cristian MICLEA au participat la ședință de la Baia Mare.
Unul dintre principalele puncte de pe ordinea de zi a vizat formele finale ale acordurilor dintre UTCN și Shandong Jiaotong University din China privind programele de studii universitare de licență cu dublă diplomă, în format 4+0, în domeniile inteligenței artificiale și automaticii. Dezbaterea acestora a adus în atenție cadrul de cooperare academică dintre cele două universități pentru organizarea programelor de studii.
De asemenea, pe ordinea de zi s-a aflat soluționarea, de către o comisie comună, a sesizărilor și contestațiilor privind acordarea gradațiilor de merit personalului didactic din UTCN.
Temele abordate reflectă rolul Senatului în dezbaterea aspectelor care privesc organizarea și dezvoltarea universității, reunind dimensiunea internațională a educației cu reprezentarea comunității academice și cu responsabilitățile instituționale.