Cea de-a XXIII-a ediție a Salonului Internațional al Cercetării Științifice, Inovării și Inventicii – PRO INVENT, organizată de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN), s-a încheiat vineri, 16 octombrie 2026, cu festivitatea de premiere desfășurată în Aula HUB UTCN. Marele Premiu al Salonului a fost acordat Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Mediului – INCDPM București.
Marele Premiu al Universității Tehnice din Cluj-Napoca a revenit Universității Naționale de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București, iar Marele Premiu al Universității Europene de Tehnologie EUt+ a fost obținut de Universitatea Tehnică din Łódź, Polonia.
Desfășurată în perioada 14–16 octombrie 2026, la HUB UTCN, ediția din acest an a reunit peste 350 de invenții și inovații din domenii precum mecanica, electronica, sănătatea, agricultura, energia și protecția mediului. Timp de trei zile, salonul a oferit participanților ocazia de a prezenta rezultatele cercetării, de a schimba idei și de a explora posibilități de colaborare.
Programul festivității de premiere a inclus intervențiile prof. dr. ing. Radu Munteanu, președintele onorific al Salonului PRO INVENT, și prof. dr. ing. Augustin Semenescu, de la Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București, vicepreședinte al Salonului. În cadrul ceremoniei au fost acordate atât premii din partea instituțiilor participante, cât și distincțiile Salonului PRO INVENT 2026.

Salonul PRO INVENT 2026 a celebrat performanța și a răsplătit excelența în cercetare prin acordarea următoarelor premii:
Marele Premiu al Salonului „PRO INVENT XXIII” – Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Mediului – INCDPM București;
Marele Premiu al Universității Tehnice din Cluj-Napoca – Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București;
Marele Premiu al Universității Europene de Tehnologie EUt+ – Universitatea Tehnică din Łódź, Polonia;
Premiul Rectorului Universității Tehnice din Cluj-Napoca – Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Chimie și Petrochimie – ICECHIM București;
Premiul Juriului Salonului „PRO INVENT XXIII” – Agenția Națională pentru Sănătate Publică – ANSP, Republica Moldova;
Premiul pentru Performanță în Cercetare – Dezvoltare – Inovare – Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu;
Premiul Societății absolvenților UTCN „Ad Absolutum” – Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca;
Premiul „Prof. dr. ing. Eugen Pay” – Universitatea din Oradea;
Premiul „Prof. dr. ing. Bazil Popa” – Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă – INSEMEX Petroșani;
Premiul „Prof. dr. ing. Alexandru Domșa” – Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu;
Premiul „Prof. dr. ing. Nicolae Bățagă” – Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli” București;
Premiul „Prof. dr. ing. Horia Colan” – Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Sudură și Încercări de Materiale – ISIM Timișoara;
Premiul „Prof. dr. ing. Andrei Ripianu” – Universitatea Politehnica Timișoara;
Premiul „Prof. dr. ing. Mircea Mihăilescu” – Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Construcții, Urbanism și Dezvoltare Teritorială Durabilă „URBAN-INCERC” din București;
Premiul „Prof. dr. ing. Emil Simion” – Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Optoelectronică INOE 2000;
Premiul „Prof. dr. ing. Aurel Vlaicu” – ROMVAC COMPANY SA;
Premiul „Prof. dr. ing. Pusztai Kálmán” – Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Mecatronică și Tehnica Măsurării – INCDMTM București;
Premiul „Prof. dr. ing. Tiberiu Coloși” – WEBIS SRL;
Premiul „Cel mai tânăr cercetător” – Mihai-Albert Vlădescu;
Prin prezentarea invențiilor și recunoașterea rezultatelor cercetării, PRO INVENT 2026 a adus în prim-plan contribuția universităților, institutelor de cercetare, companiilor și inventatorilor la dezvoltarea unor soluții cu aplicații în economie și în viața de zi cu zi. Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca susține, prin organizarea salonului, dialogul dintre cercetare, industrie și valorificarea ideilor prin noi colaborări.
