Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca a luat parte la cea de-a treia ediție a programului Erasmus+ BIP „ReUso 2026”, găzduit la Universitatea Kore din Enna, Sicilia, în perioada 15-20 iunie 2026.
Programul a reunit 23 de studenți de la specializarea Arhitectură, interesați de protejarea patrimoniului construit industrial, prin utilizarea unor concepte actuale din domeniu, precum și de integrarea tehnologiilor contemporane în procesele de documentare și inventariere a acestuia.

Sub coordonarea conf. dr. arh. Silivan Moldovan, din cadrul Facultății de Arhitectură și Urbanism, și a conf. dr. arh. Ioana Moldovan, de la Facultatea de Construcții, cei cinci studenți UTCN au lucrat, timp de șase zile, în echipe internaționale, alături de colegi din Letonia, Italia, Spania și Bulgaria. Activitatea lor a vizat formularea unor abordări diferite pentru reutilizarea și integrarea sitului industrial minier Fioristella – Pietra Calda în rețeaua de spații dedicate comunităților locale din zonă.

Prin intermediul acestui proiect, studenții au utilizat metode contemporane de investigare digitală a clădirilor, precum scanarea 3D LiDAR și fotogrammetria, au acumulat experiență în documentarea siturilor industriale, au realizat analize multicriteriale și au răspuns unor tematici prestabilite, ținând cont de valorile patrimoniale, culturale și peisajere identificate în urma analizelor.
Participarea la astfel de programe contribuie la consolidarea parcursului educațional oferit de UTCN, prin dezvoltarea competențelor profesionale ale studenților și prin expunerea acestora la contexte de lucru interculturale. Totodată, experiența se înscrie în strategia de internaționalizare a universității și reflectă continuitatea colaborărilor dezvoltate în cadrul unor proiecte anterioare ale ECT Lab+, unul dintre institutele de cercetare din alianța EUt+.
