Sari la conținut
UTCN se clasează pe locul al treilea la nivel național și pe primul loc la două dintre obiectivele vizate în Times Higher Education Sustainability Impact Ratings 2026

UTCN se clasează pe locul al treilea la nivel național și pe primul loc la două dintre obiectivele vizate în Times Higher Education Sustainability Impact Ratings 2026

Anunț2 min.25/06/2026

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) își consolidează poziția în rândul instituțiilor de învățământ superior cu impact internațional, obținând rezultate remarcabile în cea mai recentă ediție a clasamentului Times Higher Education Sustainability Impact Ratings 2026, care evaluează contribuția universităților la atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD) stabilite de Organizația Națiunilor Unite.

În ediția din acest an, UTCN se clasează pe locul al treilea la nivel național dintre cele 13 universități din România incluse în clasament. La nivel internațional, UTCN se poziționează în intervalul 401–600, într-o ierarhie globală care reunește 1646 de universități din 116 țări. Totodată, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca se află pe primul loc la nivel național la două dintre obiectivele vizate: Energie accesibilă și nepoluantă (400-600 global din 892 de universități) și Industrie, inovare, infrastructură (100-200 global din 826 de universități).

Rezultatele obținute confirmă direcția strategică a Universității Tehnice din Cluj-Napoca în domenii esențiale pentru dezvoltarea sustenabilă: educație de calitate, inovare, infrastructură, energie curată și dezvoltarea comunităților urbane durabile.

Performanțele UTCN se evidențiază în mod special în următoarele arii:

  • ODD 9 – Industrie, inovație și infrastructură: UTCN se situează în intervalul 100–200 la nivel mondial, din 826 de universități evaluate, ocupând locul 1 la nivel național din 8 universități românești incluse în această categorie. Rezultatul reflectă rolul universității în susținerea cercetării aplicate, a transferului tehnologic, a colaborării cu mediul economic și a dezvoltării infrastructurii pentru inovare.

  • ODD 7 – Energie accesibilă și nepoluantă: UTCN se situează în intervalul 400–600 la nivel mondial, din 892 de universități evaluate, ocupând locul 1 la nivel național, alături de Universitatea Politehnica Timișoara, dintre cele 6 instituții românești incluse în această categorie. Rezultatul evidențiază preocuparea universității pentru eficiența energetică, cercetarea în domeniul energiei sustenabile și soluții tehnologice cu impact asupra tranziției către un viitor mai curat.

  • ODD 4 – Educație de calitate: Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca se clasează în intervalul 100–200 la nivel global, din 1335 de universități, și ocupă locul 2 la nivel național din cele 13 instituții participante. Această poziționare confirmă angajamentul UTCN pentru formarea specialiștilor, accesul la educație de calitate, dezvoltarea competențelor viitorului și conectarea procesului educațional la nevoile societății.

  • ODD 11 – Orașe și comunități sustenabile: UTCN se clasează în intervalul 400–600 la nivel global, din 865 de universități, ocupând locul 4 la nivel național, din 8 instituții evaluate. Această poziționare reflectă contribuția universității la dezvoltarea unor comunități mai sigure, mai reziliente și mai sustenabile, prin proiecte educaționale, cercetare, inovare și colaborări cu administrația publică, mediul economic și societatea civilă.

Overall- utcn-ranking

Prin aceste rezultate, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca confirmă faptul că performanța academică, cercetarea, inovarea și responsabilitatea față de comunitate sunt direcții complementare ale dezvoltării instituționale. Clasarea pe locul 3 la nivel național reprezintă o recunoaștere a contribuției UTCN la obiectivele globale de sustenabilitate și a rolului său activ în formarea unei generații de specialiști capabili să răspundă provocărilor tehnologice, economice și sociale ale viitorului.

Times Higher Education Sustainability Impact Ratings oferă o perspectivă globală asupra modului în care universitățile contribuie la dezvoltarea durabilă, prin evaluarea performanței instituțiilor în cele 17 arii-cheie, precum industrie, inovație, infrastructură, energie accesibilă și nepoluantă, educație sau sustenabilitate.

Clasamentul complet poate fi consultat pe site-ul oficial Times Higher Education.